Chiar dacă criza Covid-19 a început să ia o întorsătura pozitivă odată cu apariția vaccinului. Riscul încă este prezent și multe localități se luptă în continuare cu un număr ridicat de cazuri. De aceea testarea pentru acest virus ar trebui în continuare să fie de importanță maximă.

De ce este importantă testarea?

Testarea pentru anticorpi anti SARS-CoV-2 este foarte importantă, deoarece în acest fel oamenii pot vedea dacă au intrat în contact cu acest virus în trecut sau poate indica faptul că acest virus este prezent în corpul persoanei respective chiar la acel moment. Multe persoane care au suferit de coronavirus au fost asimptomatice, adică nu au avut nici un simptom asociat bolii și cel mai probabil nici nu au știut că au avut boala. Ceea ce este un lucru bun pentru ei dar nu și pentru cei din jur. De asemenea persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală ar trebui să se gândească la acest test pentru a vedea dacă într-adevăr imunitatea lor s-a dezvoltat față de acest virus. Astfel persoanele pot afla cât de expuse sunt la riscul reinfectării cu acest virus iar personalul medical poate știi cât de mare este riscul celorlalți pacienți să se infecteze.

Acest test este unul simplu și rapid, în doar 10 și respectiv 15 minute veți afla care este condiția sistemului dumneavoastră imunitar față de acest virus. Testul nu necesită cerințe speciale, ci doar o mică cantitate de sânge pentru a fi efectuat.

Clinica de Podiatrie din București vă pune la dispoziție acest serviciu de testare. Pentru a afla mai multe detalii despre cum puteți beneficia de acest test vă rugăm să ne contactați telefonic sau online.

Test coronavirus NADAL® COVID-19 IgG/IgM – rezultat în 10 min

 

Test imunologic cromatografic pentru detectarea calitativă a anti-SARS-CoV-2 IgG și IgM în probe de sânge, secreții sau plasmă recoltate de la pacienți simptomatici.

Atenție! Este posibil ca în stadiile incipiente ale infecției (între 3 și 7 zilei) anti-SARS-CoV-2 IgG și IgM să fie sub limita detectabila a testului. Acest test este dezvoltat cu scopul diagnosticării și infecțiilor SARSCoV.
ORIGINE: GERMANIA

Utilizare prevazuta

Testul NADAL® COVID-19 IgG/IgM este o imunodozare cromatografica cu flux lateral pentru detectarea calitativă a anti-SARS-CoV-2 IgG și IgM în sângele corpului uman, în probele de ser sau plasma a pacienților simptomatici.  Procedura de testare nu este automatizata si nu necesita pregătire sau calificare specială. Testul NADAL® COVID-19 IgG/IgM este destinat doar pentru utilizare profesională.

Introducere și semnificație clinică

COVID-19 (Corona Virus Disease) este boala infecțioasă cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2 descoperit recent. Acest virus nou nu a fost cunoscut înainte de apariția bolii în Wuhan, China, în decembrie 2019. Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt febra, tusea seacă, oboseala, producția de spută, lipsa respirației, dureri în gat și dureri de cap. Unii pacienți pot avea mialgie, frisoane, greață, congestie nazala și diaree. Aceste simptome încep treptat și sunt ușoare în majoritatea cazurilor. Unele persoane se infectează, dar nu prezintă simptome și nu se simt rău. Majoritatea persoanelor (aprox. 80%) se recuperează din boala fără tratament special. Aproximativ una din șase persoane care sunt infectate cu COVID-19 se îmbolnăvește grav și prezinta dificultăți de respirație. Persoanele în vârstă și cele cu condiții pre-existente, cum ar fi hipertensiune arteriala, probleme cardiace sau diabet, sunt mai susceptibile să dezvolte boli grave. Până în prezent, aproximativ 2% din persoanele infectate au murit. COVID-19 este transmis pe cale aeriană de către persoanele infectate, prin tuse, strănut sau vorbire. Acești microbi pot fi inhalați sau ingerați direct de către alte persoane sau pot contamina suprafețele, care pot fi apoi infecțioase timp de câteva zile. Majoritatea estimărilor perioadei de incubație pentru COVID-19 variază de la 1 la 14 zile, timp în care oamenii ar putea fi deja infectați, fără a prezenta simptome de boala.
Sensibilitate: 86.8 % (IgM), 97.4 % (IgG)
Specificitate: 98.6 % (IgM), 99.3 % (IgG)

Principiul de testare

Testul NADAL® COVID-19 IgG/IgM este o imunodozare cromatografică cu flux lateral pentru detectarea calitativă a anti-SARS-CoV-2 IgG și IgM în sângele corpului uman, în probele de ser sau plasmă. IgM anti-uman sunt pre-acoperite pe regiunea liniei de testare ‘IgM’ și IgG anti-uman sunt pre-acoperite pe regiunea liniei de testare ‘IgG’ a membranei. În timpul testării, proba reacționează cu antigenii SARS-CoV-2 care sunt conjugați cu particule colorate. Apoi, amestecul migrează de-a lungul membranei cromatografice prin acțiune capilară și reacționează cu IgM anti-uman și IgG anti-uman în regiunea liniei de testare ‘IgM’ și ‘IgG’ a membranei. Prezența unei linii colorate în regiunea liniei de testare ‘IgM’ și/sau ‘IgG’ indică un rezultat pozitiv. Absența unei linii colorate în regiunea liniei de testare ‘IgM’ și/sau ‘IgG’ indică un rezultat negativ. Formarea unei linii colorate în regiunea linie de control ‘C’ servește ca un control procedural, ceea ce indică faptul că volumul corespunzător de probă a fost adăugat și s-a produs îmbibarea membranei.

Testare cantitativă (COVID-19) IgM/IgG (imunofluorescentă uscată) – rezultat în 15 min.

Principiul de testare

Se folosește metoda Imunofluorescentă uscată – tehnologie fotoelectrică modernă pentru detectarea cantitativă în vitro a Ag SARS-Cov-2, Ianticorpi gM//IgG SARS-Cov-2, HbA1c, PCT, CRP D-Dimer, vitamina D, din ser/plasmă/sânge integral. Această metodă este precisă și rapidă pentru detectarea parametrilor relevanți cu diferiți reactivi fluorescenți. Principiul de bază este de a transforma semnalul fluorescent într-un semnal digital și de a calcula concentrația prin sistemul de procesare a datelor .

Interpretare rezultate

IgM<0,04 indica faptul că testul de anticorpi IgM este negativ
IgM>0,04 indica faptul că testul de anticorpi IgM este pozitiv.
IgG<0,04 indica faptul că testul de anticorpi IgG este negativ
IgG>0,04 indica faptul că testul de anticorpi IgG este pozitiv.

Pentru diagnostic acurat, testele trebuie coroborate cu examenul clinic sau dacă este necesar cu alte teste.

Pentru a afla mai multe detalii despre acest test și metoda de testare sau pentru a vă programa, vă rugăm să ne contactați telefonic sau email. 0770 337 793    bucuresti@cluj.clinicapodiatrie.ro